Fără tine

Fără tine aş fi o mare

Zăpăcită de furtună,

Ce-şi aşează-n disperare

Valurile-n păr cunună.

Fără tine aş fi o noapte,

Catifea albastră-n apă,

Mii de stele, mii de şoapte,

Adunate într-o pleoapă.

Fără tine-aş fi culoarea

Cerului ce far’ de soare

S-ar topi precum cărarea

Neamurilor muritoare.

Repetiţie

A mai trecut o zi din viaţa ta ,

La fel cum ieri o alta a murit

Şi mâine pasările vor cânta

Acelaşi tril în zori, la răsărit.

Pe cerul despuiat de-orice tristeţi

Un soare-ţi va zâmbi la fel ca ieri,

O repetiţie de dimineţi

Îţi va deschide drumul către seri.

Colindă luna cerul înstelat

Cu-acelaşi pas în fiecare zi,

Un cerc perfect din dansu-i inelat

Nu-ţi va permite –n veci a te trezi.

Pe drumul spre cer

Din copacul plin cu stele
Am cules una din ele
Să o pun pe-a noastră cale
Să nu rătăcim la vale.

Să nu treacă veşnicia,
Să ne-nvie alchimia,
Munţi să trecem fără teamă,
Marea să ne fie calmă.

Şarpele deschidă gura,
Foc să nască-n el Natura,
Trandafiri să înflorească
Pe crucea dumnezeiască.

Demonii din noi dispară,
Lumina să reapară,
Conştiinţa, ca o floare,
Să se nască iar sub soare.

Sabia de foc distrugă
Toate umbrele prin rugă,
Visele să nu mai fie
Decât viaţă-n veşnicie.

Din iubirea fără pată
Să ne naştem încă-o dată,
În eternul fără nume
Ce domneşte peste lume.

Mov

Cerul din lumea mea e mov,
Cuvântul ce-l rostesc e mov,
Iubirea mea e toată mov
Şi lumea viselor e mov.

Se-aud afară triluri mov,
Se-nalţă arborii în mov,
Răsare-un soare, şi el mov,
Lumina mirosind a mov.

Florile au rochii mov,
Pisica-i asortată-n mov,
Căţelul roade osul mov
Şi uşa de la casă-i mov.

Trimit scrisori pe colă mov
Către-un iubit cu ochii mov,
Aştept răspunsuri doar în mov
La o adresă în cod mov.

Pe deget port inelul mov
Ce l-am primit în seara mov
Când stelele erau tot mov
Iar luna strălucea în mov.

Pictat-am eu o viaţă mov,
Oceane de iubire mov,
Cu noi doi scufundaţi în mov
Sub albul sfânt dintr-un alcov.

Orgoliu

 Boală -a sufletului meu,
Din trecut îl port cu mine,
Stă ascuns în trupul meu,
Face doar ce îi convine.
În orbite este negru
Suflând foc ce-i otrăvit,
Când rânjeşte e tenebru
Dar se simte împlinit.
E nevoie doar de-o vorbă
Să se scoale din visare,
Corpul meu e ca o coala
Ce-i purtat de el pe mare.
Capul şi-a umplut de lauri
Şi medalii de onoare,
Vede lumea in alaiuri
Aducându-i venerare.
Să nu îndrăznească unul
Să îi spună că e prost,
Că se umflă ca balonul
Şi vorbeşte fără rost.
Se iubeşte doar pe sine
Şi se crede valoros,
Numai el să fie bine,
Să se simtă norocos.
Un tiran secret în mine
Conştiinţa mi-a furat,
Mi-a turnat otravă-n vene,
În abis m-a aruncat.
Dar nu ştie lighioana
Că din vis eu m-am trezit.
Am să smulg din el lumina
Ce mă urcă-n infinit.

Pivot interior

Un suflu rătăcit se desprinde,
Cuprinde speranţa ce moare
Sub cerul crezurilor mele,
Deşarte năzuinţe efemere.

Un pumn de lacrimi se usucă
Şi flori răsar printre stele,
Cunună albastră e luna
Lumină în visele mele.

Frunze coboară în ronduri,
Spirale se-nalţă în zare,
Zăpada cuprinde oraşul,
Dar soarele-n mine răsare.

Eliberare

 O dulce iubire, suavă-apăsare,
Îmi fierbe în suflet de dorul nestins.
Aud multe şoapte şi gânduri-mirare,
Coboară spre mine un vis reaprins.

O blândă durere, amară-mplinire,
Îmi trece prin vene ca vântul grăbit.
Îmi tremură vocea de-atâta simţire,
Las liber şi corpul să stea ghemuit.

O scumpă dorinţă, perversă-amintire,
Se spulberă-n zboruri ce par de cristal.
Şi duce cu dânsa iubirea-durere
Totală greşeala şi suflul-i fatal.

Avânt tăios

 Când merg şi totuşi stau pe loc,
La tine-mi zboară gândul.
Văd pasărea ce poartă-n cioc,
Şi spada şi cuvântul.

Cu spada taie-al morţii ţel,
Ca toţi să-mi piardă urma.
Cuvântul ei, printr-un inel,
Din umbră naşte forma.

Când plouă

Strada pustie se zbate-n tăcere,
Ploaia se varsă cu multă durere,
Norii apasă cu forţă pământul,
Luna se-ascunde, păstrându-şi cuvântul.

Oameni aleargă, clădiri se înmoaie,
Un vis pare viaţa, topită în ploaie.
Perdele de picuri nasc în privire
Forme de apă ce parcă-au simţire.

Se ţese-n zare covor de cristale
Umed şi moale, din mii de petale.
Paşii n-au zgomot şi mută-i strigarea,
Liniştea ploii mi-aduce uitarea.