Strada pustie
se zbate-n tăcere,
Ploaia se varsă cu multă durere,
Norii apasă cu forţă pământul,
Luna se-ascunde, păstrându-şi cuvântul.
Oameni aleargă, clădiri se înmoaie,
Un vis pare viaţa, topită în ploaie.
Perdele de picuri nasc în privire
Forme de apă ce parcă-au simţire.
Se ţese-n zare covor de cristale
Umed şi moale, din mii de petale.
Paşii n-au zgomot şi mută-i strigarea,
Liniştea ploii mi-aduce uitarea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu