Dorul lui Orfeu

Îi plânge sufletul în versuri

Cu lacrimi ce nu au odihnă,

Scăldat în râuri de lumină

A dat iubirii mii de sensuri.

Îşi cântă melodia vieţii,

Sperând ca vântul să o poarte

În părul mândrei ce-i departe,

Închisă-n zidurile morţii.

Infernul, de-ar putea, l-ar trece,

Pe buze mândra să-şi alinte,

S-o-mbrace în cuvinte sfinte,

Pe pleoape cerul să-i aplece.

Doar marea îi cunoaşte dorul

Şi-n valuri i-a păstrat durerea,

O barcă rătăcind tăcerea,

Iubirea este ziditorul!